slider top

Despre o carte: Andrew Solomon – Demonul de la amiaza


Demonul Amiezii: O Anatomie a Depresiei. Bucharest: Humanitas, 2014.

Demonul Amiezii: O Anatomie a Depresiei. Bucharest: Humanitas, 2014. Read an excerpt

de Vlad Stroescu

Cu mai mulţi ani ìn urmâ, cànd eram student la medicinâ, càteva cârţi extraordinare m-au ajutat sâ mâ hotârâsc sâ devin psihiatru. Unele dintre ele, ìn mod ciudat, sunt uitate, sau poate câ aşteaptâ sâ fie descoperite, cum e Conştiinţa lui Henri Ey. Altele, sunt faimoase, dar am impresia câ sunt citite puţin, sau sunt expuse pe raftul curiozitâţilor. ìn general, tot ce atinge “nebunia" e fascinant, dar de la o distanţâ sigurâ, ceea ce e crud şi nedrept ìn sine. ìn fine, cartea la care mâ gàndesc e The Anatomy of Melancholy, a lui Robert Burton, un volum gros şi vechi de patru sute de ani, dar cititorul curios al secolului douâzeci şi unu e imediat absorbit de el, şi cu greu mai poate ieşi. Deşi puţini sunt cei care se pot lâuda câ au parcurs din fir-a-pâr acest bulgâre uriaş de literaturâ hibridâ; dar asta nu conteazâ prea mult, pentru câ e o carte ca o lume ìn sine, la care meritâ sâ te tot ìntorci ìnarmat cu uneltele de explorare.

Cartea lui Andrew Solomon, Noonday Demon – An Atlas of Depression, peste secole, aminteşte imediat de Burton. Traducerea ìn romànâ, nu ştiu dacâ ìn mod voit, face referinţa nemijlocit pe copertâ: O anatomie a depresiei, dar asemânârile nu se opresc la titlu. Ambele cârţi au o curgere eruditâ şi polimorfâ ce aduce aminte de entuziasmul Renaşterii. Dacâ am vrea sâ o ataşâm unei discipline, dincolo de eticheta “nonficţiune", “Demonul de la amiazâ" este o carte de antropologie, ìn mâsura ìn care antropologia este articularea alteritâţii cu familiaritatea. Solomon scrie cartea cu mult ìnainte de a fi certificat el ìnsuşi ca autoritate ìn materie (de anul trecut este doctor ìn psihologie); o scrie fiind el ìnsuşi afectat de depresie clinicâ; ìşi ia zilnic tratamentul complex (patru substanţe psihotrope) şi merge la psihoterapeut. Simultan, pleacâ ìn cele patru colţuri ale lumii, ìnregistreazâ şi chiar ìncearcâ toate remediile, convenţionale, tradiţionale sau excentrice, chiar şi pe cele care sunt evident şarlatanii, se supune ritualurilor, intervieveazâ zeci de oameni aflaţi ìn suferinţâ. Trece ìn revistâ istoria concepţiilor despre depresie (şi ìi dedicâ mai multe pagini lui Burton). ìncearcâ şi, pe càt e omeneşte posibil, reuşeşte sâ ìnţeleagâ actualele teorii şi practici ale artei psihofarmacologice (folosesc cuvàntul „artâ" ìn deplinâ cunoştinţâ a lui), o ìntreprindere atàt de complicatâ ìncàt puţini sunt psihiatrii care pot pretinde câ ei ìnşişi manipuleazâ tratamentele dincolo de standardele trasate de ghiduri. Nu are prejudecâţi, dar nu se fereşte de a face judecâţi. Pe scurt, face aşadar ceea ce antropologii numesc observare participativâ. Rezultatul e o lucrare bogatâ, stranie şi imediat familiarâ ìn acelaşi timp. Existâ o metodâ de lucru, dar autorul e un scriitor profesionist, aşa câ ìn loc de un tratat steril avem un page-turner la capâtul câruia ai aceeaşi senzaţie de bine, de transcendenţâ, pe care ţi-o dau romanele bune, fie ele cu un subiect grav şi dramatic.

(To read the full review, please visit Contributors.ro.)